Un fel de depresii

Normal că ne raportăm doar la ce știm sau la ce simțim noi. Unoei nu mă pot raporta nici la alte stări de ale mele din trecum, uneori uit cum era odată.
Nu vă gândiți că trec acum printr-o depresie, acum sunt cât de cât OK, după standardele mele, aproape că am uitat cum sunt acele stări, tocmai de asta m-am cândit să scriu despre ele acum, când nu le am. S-au mai rărit ce-i drept. De fapt nici nu cred că am avut vreodată depresie. Numim depresie ceea ce a fost cel mai rău pentru noi.

Dacă cea mai mare dramă a ta a fost fapul că ai luat un 4 la Matematică, atunci aia e depresia vieții tale. Fiecare om reacționază diferit la același stimul, chiar dacă stimulul e acelați, Chiar și același om reacționează diferit la același stimul apricat la momente diferite din timp. Poate că pentru un adolescent un 4 la Matemematică coincide cu ratarea unei șanse de promovare pentru un adult. Și cu toate astea, sunt adolescenți care reacționează diferit la un 4 la Matematică.

Dar gata cu filozofia, e vorba despre mine aici.
Cum eram eu în aceste "depresii" și cât durau?
Primul răspuns pe care o să-l dau este :depinde.
Nu am reușit decât de dou ori să-mi fac rău fizic, și am regretat de fiecare dată, Regretam mai mult faptul că se vedea. Semnele de pe piele se văd, rănile din suflet nu! Știu că sună foarte melodramatic ce scriu acum, dar așa e! Și am învățat în sfârșit, la 24 de ani, să nu-mi mai pese de ce scriu sau zic, pentru că sunt cuvintele mele și fac ce vreau cu ele. Și pot să mă piș oricând pe oricine îmi încalcă teritoriul. Am învățat asta mult prea târziu. Am mai învățat și că dacă îmi recunosc aceste defecte nu sunt neapărat mai bun ca ceilalți, inițal așa speram să fie. Obișnuiam să scriu foarte des despre stările mele, mai ales despre cele negative. Regret că nu am mai făcut asta, pentru că orice scriam, rămânea scris.
Am rămas totuși cu unele cunoștințe, știu cum e să vrei să te sinucizi, acum parte șocant și pentru mine când mă gândesc la asta, însă aceste gânduri negre nu îmi sunt străine. Pot să spun cu multă răutate, și îmi face mare plăcere să o spun: mi-aș dori ca toată lumea să aibă măcar o zi gânduri sinucigașe. Nu m-ar deranja nici dacă unii chiar ar face-o.
Când și cum am devenit așa de rău?
Între timp, pur și simplu m-am hotărât să-i urăsc și pe alții, nu doar pe mine. Din păcate pentru universul ăsta de căcat, nu m-am transofrmat într-un om mai bun, ci am reușit să tansform ura față de sine în ură față de ceilalți. Și cam de atunci nu am mai avut depresii. La mine asta a funcționat. Și îndemn pe orice are depresii să facă asta. Cine pula mea are nevoie de o lume mai bună?
Adevărul este că nu am făcut niciodată rău cuiva, la fel cum nu mi-am făcut nici mie prea mult. Așa că nu cred că acest fel de a fi este cu adevărat dăunător pentru societate. Și ce mi-a dat mie societatea până la urmă? Fix ceea ce îi dau și eu înapoi chiar acum.

O altă stare în fiecare zi

Nu pot să zic că am o stare de spirit generală, totul e relativ. Depinde cum mă trezesc, depinde cu cine mă întâlnesc, etc. Sunt oare foare influențabil? Cu siguranță! Știu că îmi pasă de prea multe lucruri însă în același timp, nu mă impresionează mai nimic.

Singurul lucru pe care l-am învățat e că totul trece, abolut nimic nu e permanent. Totul se schimbă, chiar de la o zi la alta, sau chiar după un somn de 20 de minute. Mi-ar plăcea să păstrez totuși un loc unde să mă pot întroace mereu, o stare generală de bine. Chiar dacă asta ar fi o mincină, cred că m-ar ajuta, cred. Nu mai sunt convins de nimic. O altă consecință a faptului că totul trece, este că nici lucrurile bune nu sunt permanente. Mai devreme sau mai târziu tot o să vrei să-ți bagi pula în noul tău job care credeai că de data asta va fi cel ce te va satisface, tot vei ajunge să te desparși, etc.

Dezamăgirea, cred că ăsta e sentimentul pe care îl întâlnesc cel mai des în ultimul timp. Și nu e vorba că am așteptări prea înalte, pentru că nu am. Știu că o să mor într-o zi pe neașteptate, și că ziua aia poate fi oricare. Ba chiar știu și că același lucru se poate întâmpla oricui, chiar și părinților mei sau altor persoane apropiate. Într-o zi o să-mi moară mama, în altă zi o să-mi moară câinele, etc. Tot într-o zi o să-mi spargă cineva contrul și o să șteargă tot ce am scris așa că nici nu prea mai contează ce mai scriu aici.

Normal că sunt negativist, cum să fiu altfel? Și să nu cumva să aud pe cineva cu mizerii de genul Gândirea Pozitivă sau mai știu eu ce, că îi scot mațele și fac câtnați din ele, i le umplu cu propria carne, metaforic, bineînțeles. Am început să accept și să iubesc felul ăsta de a fi, să doresc foarte mult rău altora și să mă bucur când aceștia eșuează în orice ar face. Normal că fac asta pentru a compensa pentru propriile mele nemulțumiri și pentru a simți că nu doar eu am o viață de căcat, mulțumesc Freud! Deja nu mai există cuvinte care să mă doară, orice mi s-ar zice probabil știu deja sau chiar aș putea și să mai adaug.

Și cu toate aste, nu pot schimba mereu felul în care mă simt. Acum spre exemplu mă simt total lipsit de orice fel de motivație, nu am chef nici să mă joc sau să mă uit la un film. Mă simt vinovat, mă simt conștient, mă simt paralizat. Mă simt ca și cum m-aș fi îmbătat și mi-aș fi omorât familia într-un accident rutier și am supraviețuit doar eu, doar că sunt paralizat acum. Și îmi convine asta oarecum, simt că o merit.

Motive de a-ti vinde sufletul SATANEI

Cum sa nu vrei sa-ti vinzi sufletul SATANEI?

Daca sufeltul si SATANA chiar ar exista, atunci mi s-ar parea un kilipir sa-ti vinzi sufletul, indiferent de suma. Normal ca mi-as vinde sufletul ca sa primesc lucruri trupesti, doar ca nu vad vreo metoda de a o face. Mi se rupe pula de viata de apoi, nu vreau sa-mi petrec eternitatea plutind pe norisori impreuna cu rudele mele moarte si toti plictisitii. Nu-mi foloseste la nimic porcaria asta de suflet, sufletul nu te ajuta decat in luarea deciziilor proaste sau a țepelor(fie ele materiale sau emotionale). Oamenii cu suflet sunt niste fraieri.

Cand am inceput sa scriu articolul asta oscilam intre a-mi promova ideologiile sataniste sau a face misto de religie in general.

Normal ca religia e un subiect amuzant, e cea mai mare țeapa pe care si-a luat-o omenirea. Sa treiesti toata viata in frica, sa te rogi la pereti, sa te abtii de la lucruri interzise sperand ca ajungi in Rai si de fapt sa muri pur si simplu, sa de descompui ca orice cadavru comun, sa putrezesti, chiar pare a fi cea mai mare farsa facuta vreodata.

Treziti-va in pula mea! Luati ce e al vostru. Nu va mai lasati manipulati, intimidati, etc. Nu vorbesc doar de dat bani la preoti ci de atitudinea umila promovata de crestinismul asta de cacat. Pentru ce dracu sa fim umili? Cu ce ne-a ajutat pe noi dumnezeu asta? Ne-a dat viata? Pai uite ca altora le-o ia spre exemplu. 

Nu stiu daca vor arde in iad dupa ce murim sau daca ardem chiar acum daca nu ne traim vietile astea scurte si mizere. Pana la urma nu putem fi siguri decat pe ceea ce avem, pe ceea ce vedem. Viata asta, asa cum e ea, scurta, dezordonata, instabila, e tot ce avem, atat am reusit noi sa evoluam in milioane de ani, din niste celule, fara nici un Dumnezeu. Si nu vreau sa duc discutia pana la punctul in care stabilim cine a aprins scanteia. Mi se rupe pula de cine a aprins scanteia, noi suntem cei care intretinem flacara. 

A tras si Dumnezeu asta o besina si au iesit cateva celule si dupa aia ne-am descurcat noi cumva, nu are nici un drept asupra vietilor noastre. 

Un alt lucru pe care nu pot sa-l suport este conceptul de rugaciune. Daca o luam asa inginereste, faptul ca trimiti mereu semnale de intrare si nu obtinii nimic la iesire inseamna ca sistemul nu fucntioneaza, sau nu exista deloc. Scenariul asta e fix ca acela in care profesorul le ia spaga tuturor studentilor ca sa-i treaca examenul dar nu intervine deloc, celor care pica le da banii ianpoi, cei care au trecut treceau si fara ajutorul lui.

Asa ca de ce sa ma rog ca prostul la pereti si sa nu obtin nimic, mai bine imi vand sufletul SATANEI.

SATANA macar imi da bunastare, ceea ce ma ajuta foarte mult, ma ajuta sa NU ma sinucid spre exemplu.

Nu vad ce altceva m-ar face fericit ina fara de bunastarea generala, adica e logic pana la urma. Si nu ma refer neaparat la bani insa ei sunt cei mai importanti. Nu cred ca exista vreo alimentara care accepta plata in har divin. Sa nu uitam ca suntem animale pana la urma. Suntem doar carne si atat! Dar sa nu uitam ca si animalele se ajuta intre ele, doar ca mereu exista un interes reciproc, se ajuta pentru ca trebuie sa supravietuiasca impreuna. Spre deosebire de religie unde Dumnezeu arunca cu minuni din coaiele lui mari si luminoase. 

Eu de fiecare data cand am ajutat pe cineva dezinteresat am regretat, as fi putut sa dorm, sa ma masturbez, sa fac orice mai putin sa-mi folosesc energia proprie in folosul celorlalti. Ajutorul face sens doar atunci cand stii ca primesti ceva in schimb, indiferent cand si cat. De fapt altruismul e cea mai mare forma de egoism, rasplata fiind sentimentul ala de maretie care iti hraneste propriul ego, e ca un fel de sadism, doar ca invers.

Sunt un sclav al materialismului si imi place asta! Doar ca mi-ar placea sa am mai multe daca tot il venerez pe SATANA. Sug pula SATANEI!!!

Vedeti ce viclean e de fapt, a ajuns sa ne controlez chiar daca nu ne ofera nimic, doar ideea ca ne-ar putea oferi ceva ne indreapta catre el. Parca am fi niste zombi. Nicicum nu e bine dom-le, nici cu dracu, nici cu dumnezeu. Apropo de zombi, bine ca a reinceput The Walking Dead, e singurul serial care mi-a placut vreodata.

Drama unui perfecționist leneș

Uneori, mă văd ca un Dumnezeu, sau ca o Satană. Vreau ca totul să fie perfect în jurul meu și să nu contribui deloc la asta, vreau ca lucrurile pur și simplu să se întâmple cum vreau eu.

De multe ori refuz să fac anumite lucruri bune tocmai pentru că îmi e lene, îmi e lene și să calculez câți bani am de luat de la cineva, îmi e lene să fac lucruri până și în folosul meu. Îmi este totuși lene și să fac lucruri rele, în egală măsură, deci nu mă pot numi nici Satană. 

Îmi zicea odată un preot că lenea e păcat de moarte. Bine că fututul băieșeilor și luatul banilor de la săraci nu sunt păcate. Bine, mai sunt anumite lucruri care îmi plac, dar pentru o perioadă foarte scurtă. Cred că singurul lucru care mi-a plăcut mereu a fost să scriu, însă nu am avut niciodată continuitate, am scris pe sărite, am scris și am șters. Nu știu cum, dar printre chiului, jocuri video și masturbare, am reușit cumva să rețin o idee importantă în timpul orelor de română. Se vorbea despre placerea de a crea pur și simplul de dragul creației. Și ne explica profesoara de română cum există artiști care își distrug operele imediat după ce le crează. Bine, eu nu făceam asta de dragul creației, ci pentru că eram nemulțumit de ce făcusem. Și cu toate astea nu făceam nimic să schimb ceva. De fapt nu știu de ce vorbesc la trecut, pentru că nu fac nici acum nimic și probabil că nu o să fac nici pe viitor. 

Un alt lucru pe care iarăși nu îl fac, este să-mi recitesc articolele, de aceea o să vedeți că fac multe greșeli când scriu. De multe ori le văd dar îmi e lene să mă întorc să le mai corectez, plus că mi-aș pierde idee.

Mi-am dat seama mai demult că pentru mine Budismul este cea mai potrivită religie, însă iarăși, mi-a fost lene să-l aprofundez, m-am mulțumit cu ideile e bază. Mi-a plăcut ideea că însăși faptul că nu faci nimic, înseamnă că faci totuși ceva. Simțeam că toate ideile astea de productivitate nu sunt decât niște porcării pe care nu l-am băgat în cap marile corporații. Și cam așa și este. Urcând și eu la rândul meu pe scara corporatistă(nu foarte sus ce-i drept), mi-am dat seama cât de multă labă fac ăia din vârful piramidei. Și roboțeii bine motivați se scaldă în laba corporatistă, fix ca niște secretare porno.

Oricum, e mai complicat un pic, există o piramidă a lăbarilor, însă nu despre asta voim să vorbesc ci despre perfecțtiune și lene.

Îmi dau seama că am deviat iar de la subiect, așa că o să mă opresc aici. Cred că e important totuși să faci ceva, orice, Faptul că eu scriu aici porcăriile astea, înseamnă că fac totuși ceva.

De ce nu scăpăm niciodată de frustrări

Pentru că superficialitate și pentru că lipsă de originalitate.

Mie frustrarea mi se pare așa,  nu știu cum să zic... frustrantă. Conștientizarea faptului că sunt frustrat mă frustrează nespus de mult. Parcă nici nu aș putea trăi fără frustrări. Să te lași de fumat e ușor, să scapi de frustrări e imposibil.

De asta și voiam să studiez psihologia, nu neapărat pentru că mă fascina ci pentru că oricum mă confruntam cu lucrurile astea. Oricum mă așteptam de la început să nu mă satisfacă această facultate. Nu știu dacă e vorba despre programare neurolingvistică și faptul că mi-am setat de la bun început așteptări scăzute sau pur și simplu am ajuns să prevăd anumite lucruri.

Dar să lăsăm teoriile și să trecem la lista cu lucruri care mă frustrează. Toată lumea iubește listele, nu? Sunt simple de înțeles și sintetizează fix conținutul, fără descrieri, fără cuvinte de legătură, doar esența ideilor și atât.

1)Situația financiară

2)Situația profesională/educațională

3)Lipsa oricărui hobby sau activitate socială(asta se datoriază în mare parte primei probleme)

4)Lipsa de motivație, energie, entuiziasm pentru orice

5)TIMPUL în general.

Și cam atât. Obișnuiam să mă frustrez pentru diverse motive stupide care țineau de alții însă am încetat să fac asta. Trebuie să recunosc că mi-a luat destul de mult să nu mă mai deranjeze ce fac alții deși incă mă deranjează nedreptatea. Nu ai cum să nu te raportezi și la alții pentru că trăiești în societate însă nu are sens să te agiți pentru ce nu ține de tine. Și iarăși vorbesc la persoana a doua, pentru că oamenii evită să vorbească despre ei, e mai ușor să zici "ar trebui să fii" decât "ar trebui să fiu". Te caci pe el de creier, sincer!
Nu mă simt prea deștept, sincer, ba chiar mă simt frustrat că nu am timp sau motivație ca să învăț mai multe, dar mi-aș dori să pot să nu mă gândesc la anumite lucruri.

Am lăsat cel mai important lucru la sfârșit, TIMPUL, sfântul timp. Singurul lucru care reușește să devină simpultan cel mai prețios dar și cel mai irosit lucru din viețile noastre. Nu știu câți realizează asta însă avem din ce în ce mai puțin timp. Viața nu e altceva decât un contracronometru, orice ai face rămâi fără timp. Nu-ți ajunge timpul dintr-o zi, nu dormi destul, nu-ți ajung 8 ore ca să-ți temini sarcinile de serviciu, nu ajungi la timp în stația de autobuz, etc.

Timpul se scurge oricum, nimeni nu poate face nimic ca să schimbe asta, poți să schimbi doar modul în care se scurge. Se poate scurge într-un cubical înconjurat de oameni de căcat sau se poate scurge facând ceea ce îți place. Oricum teoria asta cu "fă ce îți place" e cu două tăișuri, sunt și lucruri în lumea asta care pur și simplu trebuie făcute, atfel nu ar funcționa societatea asta, nu putem fi cu toții artiști dar cui îi pasă de ceilalți. E cam absurd să te gândești la egalitate și bunăstarea comunității când îți rupi spatele sau îți spargi capul la muncă și nici măcar nu culegi tu roadele, nici măcar jumătate. E normal să nu fii plătit pentru toată munca prestată, pentru că prin munca ta plătești și chiria biroului unde stai, utilitățile, etc. Plus că trebuie să aduci și un profit din care să mai trăiască și alții de deasupra ta și eventual să mai crească și firma, să se mai creeze locuri de muncă, etc. E mault mai complicat. De aceea când te duci la dentist nu îți plătești doar materialul și manopeta ci plătești și o parte din chiria cabinetului, plătești pentru eventuale îmbunătățiri sau reparații ale echipamentelor stomatologice, etc. Știu că pe noi ca pacienți nu ne interesează asta, însă dentistul trebuie să ia totul în calcul. Așa că oricum ar fi, mereu rămân jumătăți de măsură, nimic nu e perfect, dacă toți am face doar ce ne place nu ar mai curăța nimeni străzile, nu ar mai vinde nimeni bilete de autobuz, nu ar mai ar mai face nimeni call-center.
Dar să restrângem totul la viața unui singur individ, nu are sens să vorbim depsre societate în sine ci e de ajuns să studiem viața unei singure persoane, a mea spre exemplu.
Dacă eu aș sta să scriu toată ziua și să ascult muzică, nu mi-ar spăla nimeni vasele, nu s-ar duce nimeni să-mi facă cumpărăturile, ar trebui să plătesc pe cineva să facă asta, Dacă am trăi intr-o lume în care toată lumea face doar ce vrea atunci nu ar exista persoane cae să spele vasele altora. Plus că și acțiunea de a chema pe cineva să-mi spele vasele s-ar putea încadra în cadegoria lucrurilor pe care nu vreau să le fac. În fine, m-am lungit deja, cred că ați înțeles de mult ideea.

Concluzia finală ar fi că e imposibil să faci doar lucurile care îmi plac dar e bine să încerci să faci cât mai multe astfel de lucruri, indiferent care ar fi ele. Dar să nu ajungem totuși în extreme, nici o extremă nu e bună. Nu e bine nici să nu faci niciodată lucrurile care îți plac dar nici să le faci prea des.

Asta a fost teoria mea despre "făcut lucruri" . Știu că exprimarea nu e chiar cea mai bună și nu o să mă obosesc să recitesc articolul și să îl corectez sau reformulez, am lăsat pur și simplu ideile să curgă. Ce legătură are asta cu frustrarea? Cred că frustrarea are mare legătură cu lucrurile pe care simți că nu poți să le faci.

Inca o dimineata de cacat

Ce mod bun de a-ti incepe sfarsitul de luna, nu? Fara bani, fara paine si fara hartie igineica. Nu numai ca trebuie sa scotocesc prin buzunare dupa maruntis dar trebuie si sa mai fac un drum pana la magazin sa-mi cumpar cele trebuincioase. Hai ca painea ca painea, dar hartia igienica? Te caci deci existi! Nu ai cum sa nu te caci.

In fine, nu voiam sa scriu despre cacat ci despre viata in sine, care e tot de cacat. Nu e ca si cum se termina luna si ai ramas fara bani, banii s-au terminat de mult. Problema e ca nu mai vine odata inceputul lunii urmatoare ca sa iei bani, desi stii ca o sa-i cheltui cam intr-o saptamana jumatate, la mine cat atat dureaza.
M-am lasat de mult si de fumat, parca am un gol in suflet. Am facut-o ca sa mai strang niste bani, evident, fara rezultat. Ce-ti e si cu materialismul asta..

Sunt unii oameni care nu pot fi fericiti orice ar face. Acum cativa ani imi doream o partenera de viata, credeam ca asta e tot ce-mi lipsea, am obtinut-o, am o relatie excelenta dar totusi lipsea ceva.
Am vrut un job, l-am luat si pe acela, dar nu era suficient, am inceput sa castig mai multi bani insa tot nu era suficient, nu ma mai multumea job-ul in sine, era de cacat, ma deprima, era prea stresant. As fi fost dispus sa o iau de la capat, cu un alt job, chiar si pe bani mai putini. Am facut-o si pe asta, si aici ma aflu acum.

Orice ai face, nu ai cum sa le ai pe toate, nu exista bunastare generala, trebuie mereu sa lipseasca ceva. Acum daca ma implic prea mult in noul job probabil ca o sa obtin o promovare insa voi sacrifica viata personala. Si acum am zis, am deja o partenera, si nu mi se pare ca merita schimbata. Pana la urma nici job-ul precedent nu merita schimbat.

Nu stiu de ce se promoveaza din ce in ce mai mult ca schimbarie sunt bune, pentru ca nu sunt. De ce sa-ti schimbi masina? De ce sa nu tii de ea pana se dezmembreaza? Pana la urma te duce din punctul A in punctul B si asta e scopul ei. De ce sa-ti schimbi job-ul, pana la urma iti plateste chiria si te hraneste, asta e scopul unui job. In fine, cu job-urile e mai complicat, toata lupta asta profesioala nu aduce castiguri decat unei singure categorii de oameni: sefii! Si ma refer la sefii aia mari, nu la mid. management sau mai stiu eu ce, ma refer la investitori, proprietari de afaceri, mari scule.

Cum poate munci cineva atata de bine incat sa-si permita 10 case si eu abea sa platesc chiria la o garsoniera unde mai stau cu cineva? Cum sa traiesc de pe o luna pe alta si altii sa-si permita vacante de doua ori pe ani?
Cum sa port aceleasi camasi de la SH de ani de zile? (intre noi fie vorba SH-ul are haine mai bune decat multi retaileri de cartier) .

Practic eu dau 35% din slariu pe chirie 30% pe utilitati(incluzant telefon, internet si altele) 25% pe mancare si 5% pe transport. Mai raman cu un procent de 5% care de regula se duce pe nimicuri cum ar fi sosete sau hartie igienica.
TRAIASCA ROMANIA!! PATRIA MEA DE SUFLET! HAIDETI LA VOT ROMANI! (dar din alta tara)

Coielio

Voua va place Coelho? Mie imi placea la un moment dat. Nu ca as citi eu super mult, dar a fost primul autor care mi-a placut. L-am gasit intamplator si am citit Razboinicul Luminii, asta se intampla prin liceu, unde absolut orice mi s-ar fi parut fascinant. Dupa un timp am realizat ca aceea era cartea cu care se dadea Gigi Becali mare ca a citit-o. Ca toate chestiile bune, trebuia sa ajunga si pe mana snobilor. Dupa care au inceput si divele sa citeasca Coelho peste tot. Pula mea! Nu cred ca sunt hipster dar ma enerva faptul ca nu putea sa vorbesc cu nimeni despre asta, daca as fi deschis acest subiect s-ar fi presupus ca citesc Coelho pentru ca toata lumea o face.
Dupa un timp chiar si Coelho s-a transformat in Coielio si a inceput sa scrie carti pentru pizde. Pacat! Cavalerul Luminii chiar a fost o carte foarte buna, sunt curios cum o fi dat Becali de ea. De fapt nici eu nu stiu cum am dat de ea intr-o perioada in care imi imparteam timpul in: scoala, somn, masturbare, joburi video si frustrari, pur si simplu frustrari, a fi frustrat devenise o activitate in sine, a doua ca si prioritate, dupa masturbare. Ce n-as da sa fiu adolescent din nou!

Apropo de Celho, oare cat mai traieste omul ala? Pun pariu ca inca mai da la buci si la varsta aia. Pe langa ce a scris(exceptand ultimele aparitii) mi se pare un personaj extraordinar. Pana la urma nu poti sa-i multumesti pe toti, nu poti sa scrii numai ce la place umora pentru ca devii plictisitor dar nici nu poti sa satisfaci toate categoriile de cititori. Eu zi ca si cititorul trebuie sa ia doar ce-i place.
Asta se aplica si la muzica! Satanele pe care le ascult eu se schimba tot timpul, nu cred ca a existat vreo trupa care sa sune meru la fel, mai moare cate un solist, mai pleaca cate un chitarist, etc.. De aceea vor exista mereu fani care spun ca stilul nou e mai prost decat cel vechi sau invers. E bine sa iei doar ce ti-a placut tie. Normal ca vei fi dezamagit cand stii ca nu se mai "fabrica" un anumit lucru insa asta asta e viata! Asta e deja o regula de baza a productiei, schimbarile vor aparea tot timpul, unele vor vi bunele, altele rele.  Nu poti manca in fiecare zi felul de mancare preferat. Nu poti ramane mereu adolescent! Nu ti-o poti da la laba pe acelasi filulet in fiecare zi.